Creșterea copiilor în era digitală
Conf. Univ. Dr. Sebastian Văduva
Director @ Facultatea de Management și IT Griffiths
DE CE O ASTFEL DE CONFERINȚĂ?
EȘTI PĂRINTE? Atunci cu siguranță îți dorești tot ce-i mai bun pentru copilul tău.
Vrem sau nu vrem să admitem, trăim într-o lume digitală, tehnologizată. Tehnologia a ajuns să fie parte din viața noastră de zi cu zi. Ca părinte, cu siguranță ai observat cel puțin o dată, faptul că, tinerii sunt conectați cea mai mare parte a timpului lor, la internet. Într-o lume în care tehnologia se dezvoltă cu o viteză amețitoare, menirea de a fi părinte, nu este una ușoară. Nu de puține ori ne simțim "depășiți", copleșiți, descurajați în fața acestui fenomen. Împreună cu beneficii, tehnologia prezintă și pericole, de care noi, părinții trebuie să fim conștienți și trebuie să fim în stare să-i ghidăm pe copiii nostrii în acestă lume interconectată.
LA CE SĂ TE AȘTEPȚI
În primul rând așteaptă-te la un vorbitor de talie internațională, cu o vastă experiență în domeniul antreprenorial, economic și universitar. Conferențiază în străinatate și în țară, paricipă la workshop-uri și sesiuni de trainning pentru mari companii multi naționale. Carisma și căldura îl caracterizează iar experiența îl recomandă.
Vom explora împreună răspunsuri la întrebări de actualitate precum:
Care este cantitatea de timp pe care copiii o pot petrece în fața telefoanelor, tabletelor etc și care să nu afecteze negativ copilul, sau cum putem responsabiliza copiii în raport cu lumea virtuală pentru a nu ne transforma în cicălitori?"
Care sunt principalele greșeli pe care le faci în legătură cu lumea virtuală sau cum putem, ca părinți, depăși temerile pe care le avem vis- a-vis de necunoscutul lumii virtuale în relație cu copiii noștri?
Despre efectele psihologice asupra copiilor expuși din ce în ce mai mult la tehnologie? Sunt realități sau doar speculații?
Dacă frământă astfel de întrebări, atunci află că NU EȘTI SINGUR! Vino alături de noi să aflăm împreună cum putem fi mai eficienți ca părinți într-o era digitală. La terminare, vei putea pune întrebări. Așa că, vino pregătit!
Detalii
Conferința va avea loc în data de 23 Martie, ora 17.00 în aula Bibliotecii Județene Gh.Șincai, Oradea.
Intrarea este liberă. Locurile sunt limitate. În vederea organizării te rugăm să confirmi participarea completând formularul de mai jos. Completarea formularului nu atrage cu sine rezervarea locului!
Formular de înregistrare
Organizatori
Fundația MY BROTHER'S KEEPER
Centrul de Consiliere pentru Femei cu Sarcină Nedorită, PULS
în parteneriat cu Biblioteca Județeană Gh.Șincai, Oradea
sus
Continuă navigarea: www.mbk.ro www.centrulpuls.ro