"Am pierdut un copil, stima de sine și pacea sufletească. Vinovăția și rușinea mi-au fost tovarăși de viață permanenți." - Anneli, o "supraviețuitoare" a avortului
Un avort este un proces stresant din punct de vedere mental pentru majoritatea femeilor. Multe simt că sunt presate de circumstanțe să facă avort, contrat dorințelor lăuntrice. Unele se luptă ani de zile cu sentimente de vinovăție și tânjesc după copilul pe care l-au pierdut.
După avort, femeile simt deprimarea în măsură mai accentuată decât după o naștere și sunt mai vulnerabile la ideea de sinucidere. Depresia poate fi văzută ca o urmare a unei incapacități de a face față pierderilor prin procesul normal de eliberare și durere. Vina asociată cu pierderea pot împiedica destul de mult înfruntarea durerii.
Societatea a legalizat avorturile și a ușurat alegerea, dar evită să spună ce simte o femeie după avort.
După avort, jelirea după un copil pierdut este și mai dificilă din cauza sentimentului de vinovăție care este resimțit în legătura cu ceea ce s-a întâmplat. După avort, multe femei iau hotărârea să nu se mai gândească deloc la problemă și această decizie le este dăunătoare. După avort, de cele mai multe ori, apare o depresie, iar pentru a o preveni și a o trata, este esențial ca femeia să înfrunte sentimentul de vinovăție și durere.
După avort, multe femei iau hotărârea să nu se mai gândească deloc la problemă iar această decizie le este dăunătoare.
Specialiștii în medicină care au fost nevoiți să participe la avorturi împotriva convingerilor lor trebuie și ei să înfrunte sentimentul de vinovăție și de durere. O asistentă medicală a povestit cum, vreme de ani de zile, a avut coșmaruri tulburătoare cum că omora pe cineva. Numai după ce a putut să își recunoască partea ei de vină din cadrul avorturilor s-a eliberat de coșmaruri.
"Am fost repartizată unei paciente care era în săptămâna 23 de sarcină. Motivul întreruperii de sarcină a fost un defect care putea fi corectat printr-o operație. Am sperat ca bebelușul să nu se nască în timpul schimbului meu, ca să nu fiu nevoită să văd urmările muncii mele. Însă nu s-a întâmplat cum mi-am dorit. Copilul a dat din mâini și a încercat să facă mișcări de respirație vreme de aproape zece minute. Părinții erau îngroziți. Mama a strigat: Doamne iartă-ne! Bebelușul a fost așezat pe un pat sub un cearșaf și lăsat să moară de la sine. M-am dus în birou și am plâns cu hohote. Le-am spus colegilor mei că nu voi mai participa la niciun avort de atunci încolo. Am regretat teribil că nu l-am apărat pe micul bebeluș nenăscut. Am motive serioase pentru a cere iertare. În ciuda tuturor lucrurilor întâmplate, mulțumită răscumpărării lui Isus, am primit iertarea" - mărturia unei moașe
Nu ar trebui să tăcem cu privire la avort, ci atunci când vorbim despre el, să ținem cont de cei pentru care este dureros și personal acest subiect. Creștinii au marele privilegiu de a se apropia de acest subiect prin har și iertare.
Dacă citești aceste rânduri și te gândești să faci avort sau te confrunți cu sentimente de vinovăție și durere post avort, te încurajăm să iei legătura cu noi, cei de la centrul PULS. Echipa noastră este pregătită să-ți vină în ajutor, să te încurajeze și să te ajute să găsești calea spre vindecare și eliberare.
preluat din "Despre avort", autor Paivi Rasanen, editura Casa Cărții, Oradea, 2020, folosit cu permisiune