Embrionul – colecție de celule sau ființă umană?

text preluat ~ sursa: https://astarastoae.wordpress.com/2021/01/08/embrionul-colectie-de-celule-sau-fiinta-umana/?fbclid=IwAR0S2vEcyocMtxrUDMJ_I8uIXaloxkEKlTkKzD2KR8h1_m6kNZTpzq1mUyc

Unul dintre domeniile în care se evidențiază cu claritate conflicte etice determinate de progresul tehnologic este reproducerea umană asistată medical.

Anul 1978 a marcat un reper în tehnologia reproducerii, deoarece în acel an s-a născut primul copil urmare a fertilizarii in vitro (FIV). Personajele principale au fost Robert Geoffrey Edwards, (1925-2013) – Premiul Nobel pentru Medicină, Patrick Steptoe (cei care au realizat fertilizarea, au urmărit sarcina și au asistat nașterea) și copilul conceput “în eprubetă”- Louise Brown. Pentru Edwards, în acel moment, problemele etice au fost de importanță minoră, deoarece a existat un singur scop: „cel mai important lucru în viață este să ai un copil”. Apariția FIV în practica clinică a dezvaluit însă modalitățile prin care oamenii de știință și clinicienii intervin nemijlocit în dezvoltarea embrionilor umani în laborator, iar faptul că un numar tot mai mare de cercetări sunt direcționate spre embrioni, implicând frecvent distrugerea lor, a creat o problema etică.

Din acel moment, vehemența dezbaterii privind avortul a fost transferată în dezbaterea privind embrionii. Există însă deosebiri între avort și FIV. În clinicile de avort, se pune capăt unei vieți (fetale) la cererea femeilor însărcinate. Clinicile de fertilitate au rolul de a aduce o viață nouă la existență. Acest lucru este însă însoțit de pierderea altor embrioni, care se dovedesc a fi improprii implantării sau care sunt în plus față de cerințele mamei / cuplului.

Prin urmare, interesul etic s-a concentrat către fertilizarea în sine sau a concepției (așa cum este frecvent menționată în cercurile teologice). O problema în mare măsură metafizică – statutul moral al embrionului –, a devenit o problema practică, și anume: modul în care embrionii sunt tratați in vitro. Acest lucru i-a pus pe eticieni, medici, cercetători, teologi și întreaga societate în fața a două întrebări:

1. Ființele umane pot acționa vreodată ca instrumente pentru a inventa și a determina o „viața nouă” sau a modifica traiectoria unei vieți?

2.Integritatea relațiilor umane în căsătorie și viața de familie ar trebui să aibă vreo legătură cu poziția etică și teologică adoptată?

Răspunsurile la aceste întrebări au evidențiat trei curente principale.

Primul exprimă un “libertarianism” științific, centrat pe dorință obsesivă de progres științific, care conduce la un adevarat “imperialism tehnologic”. Se consideră că tehnologiile accesibile în prezent (pentru a detecta o gamă largă de afecțiuni, inclusiv tulburări genetice cu debut tardiv, selectarea sexului din motive sociale, depășirea tulburărilor mitocondriale utilizând o procedură de FIV cu trei părinți, secvențierea genomului întreg pentru a citi ADN-ul embrionilor FIV înainte de a alege pe care să-l implanteze etc.) prin beneficiile aduse justifică cercetarea pe embrioni și distrugerea acestora. Se oferă un post umanism caracterizat prin viziuni extrem de speculative despre un viitor îmbunătățit tehnologic și transformat fizic.

La polul opus, se plasează cei care susțin protecția totală a tuturor embrionilor pe motiv că aceștia au o valoare echivalentă cu cea a tuturor celorlalte ființe umane. Orice cercetare, manipulare, distrugere, utilizare în scop comercial este interzisă deoarece se afirmă categoric „viața umană începe la concepție”. Orice cercetare, care utilizează embrioni umani, este privită ca intolerabilă și este comparată „cu un fel de sacrificiu uman al copiilor în beneficiul cercetării biomedicale” (MacKellar, 2017). Prohibiția manipulării embrionilor se aplică atât embrionilor neviabili, cât și embrionilor viabili.

În sfârșit, există și un curent, care pune în centrul atenției familia, punând accent pe bunăstarea familiei, pe consecințele negative ale infertilității, pe natura vieții umane și datoria de a o respecta, pe importanța căsătoriei și a familiei, pe sprijinul acordat (inclusiv pastoral) pentru cei care suferă de infertilitate. Statutul embrionului este privit alături de aceste principii mai largi și nu predomină în luarea deciziilor etice. Rezultatul este că în practică embrionul este considerat ca având o semnificație morală considerabilă, dar nu absolută. Acest lucru permite o diversitate de puncte de vedere asupra momentului în care, în timpul gestației, valoarea morală a embrionului crește într-o asemenea măsură încât nu mai poate fi folosit în FIV sau în cercetare.

Conform Warnock Committee of Inquiry Report (UK,1984), FIV trebuie considerată o formă stabilită de tratament. Donarea de ovule și spermă, împreună cu donarea de embrioni sunt acceptate, la fel și înghețarea materialului. Se acordă un statut special, dar limitat, embrionului cu o anumită protecție în drept. Se permite cercetarea embrionilor până la 14 zile după fertilizare. În acel moment, cercetarea trebuia să se limiteze la acele „surplusuri” din programele de FIV. Ulterior, în Marea Britanie, s-au acceptat embrioni creați special în scopuri de cercetare.

Poziția oficială a tuturor bisericilor creștine cu privire la FIV și mai ales la cercetarea și distrugerea embrionilor este unitară: respectul necondiționat trebuie să fie oferit dezvoltării vieții umane din „momentul concepției”. Pe această bază, embrionul timpuriu (zigot) este inviolabil și nu trebuie distrus. Premisa fundamentală este demnitatea embrionului uman, ducând la concluzia inevitabilă că nicio formă de distrugere a embrionilor nu ar putea fi considerată licită moral.

Un exemplu în acest sens a fost oferit de o Declarație, redactată în 2001, de un Grup ad-hoc de teologi creștini din tradițiile anglicane, catolice, ortodoxe și reformate din Marea Britanie, pentru a raspunde unui Comitet al Camerei Lorzilor privind cercetarea pe celule stem și pe embrioni. Deși teologii implicați proveneau dintr-o varietate de tradiții religioase și convingeri teologice, ei au concluzionat în unanimitate privind o evaluare creștină a statutului moral al embrionului. Aceasta includea: „fiecare ființă umană este chemată și consacrată de Dumnezeu în pântece din primul moment al existenței sale, înainte ca acesta să devină conștient de aceasta. În mod tradițional, creștinii au exprimat nevoia umană de răscumpărare ca extindându-se din momentul concepției.” Declarația explică faptul că îngrijorarea față de soarta embrionilor destinați cercetării este inspirată din textele biblice (Buna Vestire, Nașterea Domnului, parabola Bunului Samaritean etc.). Se concluzionează că o poziție serioasa din punct de vedere etic–creștin „ar trebui să fie reglementarea procedurilor în tratamentul fertilității și cercetarea medicală nedistructivă asupra embrionilor umani, astfel încât acești indivizi umani să fie protejați în mod adecvat”.

O lucrare, care se referă direct la statutul embrionului uman, este cartea din 2017 a lui Calum MacKellar The Image of God, Personhood and the Embryo. MacKellar este licenț